Vasile Miriuță, reacție haioasă după al doilea amical din această iarnă. Ce ar face dacă ar avea două milioane de euro. VIDEO

Vasile Miriuță, reacție haioasă după al doilea amical din această iarnă. Ce ar face dacă ar avea două milioane de euro. VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPTADE 19.55: Declarații după meciul HERMANNSTADT – ACADEMIA PUȘKAȘ 1-1

„M-am cam supărat în a doua repriză. În prima am jucat mai bine, dar în a doua ne-am retras puțin… poate că suntem și puțini obosiți. A fost un adversar bun care au dat aproape două milioane și jumătate pe achiziții de jucători. Dacă aș avea două milioane de euro aș achita salariile jucătorilor și după aceea aș cumpăra niște fotbaliști. Sunt șanse să vină un fundaș portughez în seara asta”, a declarat Vasile Miriuță, antrenorul echipei FC Hermannstadt.

„Este foarte important că s-a terminat cu bine. Am avut o primă repriză bună, am avut ocazii și am dat și gol. Până la final am fost egalați după un șut deviat. Am înfruntat echipa aflată pe locul 4 în Ungaria, o formație cu mulți jucători de calitate. Pentru noi a fost un meci util. În repriza a doua am avut multe ocazii și puteam să câștigăm, dar nu urmărim neapărat victoria. Sunt alte chestiuni pe care le vrem”, a declarat Iuliu Mureșan, președintele clubului FC Hermannstadt.

Hermannstadt a remizat vineri, în cel de-al doilea meci amical în cadrul cantonamentului din Marbella, scor 1-1 cu Academia Pușkaș. Meciul a fost LIVE TEXT pe ProSport.

  • Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore sunt prezenți în Spania și transmit toate informațiile din cantonamentul celor patru echipe care se pregătesc la Marbella: FCSB, Dinamo, Gaz Metan și Hermannstadt.

HERMANNSTADT – ACADEMIA PUȘKAȘ 1-1

Au marcat: Yazalde 25 / Knezevic 70

Min. 70: GOL ACADEMIA PUȘKAȘ! Josip Knezevic a șutat de la distanță și mingea a intrat în poartă în urma unei devieri.

Min. 48: Portarul lui Hermannstadt iese greșit pe centrare, dar Petrișor Petrescu îl salvează și respinge în corner.

A început repriza secundă!

PAUZĂ

Min. 35: Lucian Dumitriu scapă singur cu portarul, dar e deposedat în ultima clipă de un fundaș advers.

Min. 25: GOOOL HERMANNSTADT! Sibienii execută o lovitură liberă de la 20 de metri și Yazalde trimite în poartă din 6 metri după o învălmășeală în careu.

Min. 17: Yoell execută o lovitură libera de 18 metri lateral dreapta, dar portarul Figueiredo scoate mingea de la vinclu.

Min. 7: Academia Puskas scapa pe contraatac dupa ce arbitrul n-a văzut un henț la mijlocul terenului. Sibienii scapă însă cu fața curată, după deposedarea lui Viera.

A început meciul! Ioan Andone și Iuliu Mureșan, președintele sibienilor, sunt prezenți la meci.

 

Echipele de start:

Hermannstadt: Figueiredo – P. Petrescu, O. Viera, R. Opruț, R. Pires, Taira, L. Dumitriu, Caiado, Yazalde, I. Stoica, Plazonja
Rezerve: K. Rimane, Luchin, Novo, I. Pop, Dâlbea, Cordea, Offenbacherd, Vodă, Niță, Bușu, Sântean, G. Company

Academia Pușkaș: Meissner – Bence, Favorov, Pisek, Vanecek, Lajos, S. Roland, Gyurcso, Yoell, Naudori, Mebrantu
Rezerve: Balazs, Henty, Andras, Csaba, Hadzhiev, Kokmaromi, Nandor, Knezhiev, Laszlo, Zsolt, Botond

În această partidă de verificare vor debuta și noile achiziții ale sibienilor: Adrian Bălan (29 de ani) și Alin Dobrosavlevici (25 de ani).

Academia Pușkaș ocupă locul 4 în prima ligă din Ungaria, fiind la 11 puncte de liderul Ferencvaros. De cealaltă parte, trupa lui Vasile Miriuță iernează pe locul 10 în Liga 1.

În primul meci amical, Hermannstadt a cedat la limită, scor 1-2, în fața elvețienilor de la FC Winterhur.

Următoarele amicale ale sibienilor:

– 20 ianuarie, ora 17:00: FC Krasnodar (Rusia)
– 23 ianuarie, ora 12:00: NK Osijek (Croația)

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×